Urmeaza a se lansa sesiunea de finantare TÂNĂRUL FERMIER. AFIR propune acordarea a câte 70.000 de euro, fonduri destinate tinerilor fermieri, din noile finanțări nerambursabile alocate sectorului agricol începând din anul 2023.
Bugetul alocat tinerilor fermieri este de 250,7 milioane de euro din care vor fi acordate ajutoare nerambursabile de câte 70.000 de euro.
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă sub formă de sumă forfetară pentru o perioadă de implementare de maximum 3 ani sau 5 ani (pentru sectorul pomicol și struguri de masă).
Solicitantul trebuie să facă dovada că valoarea investițiilor prevăzute în planul de afaceri reprezintă cel puțin 40% din valoarea sprijinului nerambursabil.
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda în două tranșe:
- 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare;
- 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani sau cinci ani pentru sectorul pomicol și struguri de masă, de la semnarea contractului de finanțare.
Implementarea planului de afaceri, se va realiza până la data de 30 septembrie 2029, verificarea finală și ultima plată nu vor depăși data de 31 decembrie 2029.