SĂPÂNȚA, Maramureș – Puțini știu că în apropierea actualei comune Săpânța, în vechea mănăstire de la Peri, s-au păstrat unele dintre cele mai timpurii dovezi ale scrisului în limba română din nordul Transilvaniei. Acest centru spiritual și cultural, fondat în secolul al XIV-lea, a fost nu doar un loc de rugăciune, ci și un bastion al limbii române scrise, într-o epocă în care slavona era limba dominantă în cancelarii și biserici.
Mănăstirea Peri, ridicată în anul 1391 de către cneazul Dragoș și urmașii săi din familia voievodală Dragfi, a fost închinată Patriarhiei de la Constantinopol, bucurându-se de autonomie religioasă și protecție domnească. Așezământul religios a devenit rapid un important centru cultural, unde călugării copiau manuscrise și traduceau texte religioase în limba poporului – limba română.
Documentele istorice păstrate arată că la Peri se redactau texte cu caractere chirilice, dar în grai românesc arhaic, fiind printre cele mai vechi forme de scriere românească din Maramureș. Aceste scrieri sunt astăzi considerate precursoare ale literaturii religioase românești și constituie mărturii valoroase ale continuității limbii române într-o zonă cu influențe slave și maghiare puternice.
Un detaliu remarcabil este faptul că mănăstirea Peri a continuat să folosească limba română chiar și în perioada în care autoritățile politice și religioase impuneau limbi străine în spațiul liturgic și administrativ. Astfel, Săpânța și Peri devin nu doar simboluri ale spiritualității ortodoxe, ci și ale rezistenței lingvistice și culturale românești.
Astăzi, pe locul vechii mănăstiri, aflat pe teritoriul Ucrainei de astăzi, a fost ridicată o replică simbolică – Mănăstirea Săpânța-Peri, situată pe teritoriul comunei Săpânța, un monument care păstrează viu spiritul vechiului centru cultural.
Lucian STRAJERU
ecoumaramuresean.ro
Surse: Arhivele Naționale Maramureș, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, studiile prof. Ioan Mihalyi de Apșa
Discussion about this post