Atunci când vrei să-ți cunoști prietenii, trebuie să le cercetezi casa, să le cercetezi căminul. Trebuie să-i vezi, să-i auzi și mai mult să le simți atitudinea în fața familiei, în fața celor pe care, zic ei, îi prețuiesc cel mai mult. Poți vedea manifestări ciudate. Un bun executant sau un arțăgos. Un docil în preajma cratiței sau un mofturos la masă. Un lingușitor și prefăcut sau un bădăran lipsit de maniere. Dacă iubita, prietena, soţia îşi va pune mâinile-n şold şi-l va privi tăios, să ştii că nu el este cel dominant în casă. Va încerca să “riposteze” tot printr-un limbaj non verbal şi-şi va împreuna mâinile în jurul pieptului, dar asta tot îi scoate micimea în evidenţă.
Nu trage concluzii, nu te pripi să-i acorzi note, nu spune nimic ce l-ar putea gratula sau jigni. Încearcă să pari indiferent și dornic de a-l cunoaște și mai bine.
Cunoașterea este continuă și nu se va opri în curtea lui. Vei ajunge acolo unde se întâlnește cu alți prieteni. Vei fi surprins de schimbarea atitudinii. Poate fi un taciturn sau un extrovertit dus la extreme. Uneori, pentru a ieşi în evidenţă, jonglează între cele două extreme. Tu, indiferent și inofensiv, vei ști să taci și să-ți dorești a-l cunoaște și mai bine.
Ai ajuns la locul lui muncă. E îmbrăcat bine, hainele-i sunt asortate, manierele diferă față de primele două ipostaze. Mimează sobrietatea și umblă cu umerii încovoiați de povara sarcinilor primite atunci când este în proximitatea şefului, abordează o poziţie erectă şi o grimasă zeflemitoare după ce acesta dispare. Ascultă-l doar și nu zice nimic. Încă nu-l cunoști. Și totuși, ți-l dorești de prieten. Și vrei să știi mult mai mult decât ai văzut și auzit până acum.
Este normal să-l cercetezi în continuare. Este firesc să-ți dorești a ști pe umerii cui îți vei rezema capul atunci când necazul e mai greu decât puterea ta de a-l birui şi de mâna cui te vei agăţa pentru a te călăuzi atunci cînd vrei să ieşi din incertitudine.
Ajungi în Casa Domnului. Aici va fi ultima cercetare. Este locul în care comportamentul lui va fi diferit față de tot ce simțurile tale au perceput până astăzi.
Are straie noi, este proaspăt spălat și foarte îngrijit. Grimasa lui oglindește smerenie. Capul plecat și mâinile împreunate în față îi dau nota credinciosului perfect. Exteriorul este demn de urmat. Oare şi interiorul?!?
Aici, privirea lui va fi aţintită spre podeaua bisericii. Pare liniştit, dar are o tulburare lăuntrică, tulburare pe care o maschează cu un zâmbet fad, privire fixă.
Ai parcurs cu mult calm şi probabil cu multă tenacitate etapele cunoaşterii. Nu încerca să faci comparaţia între judecata analitică şi judecata sintetică studiate de Immanuel Kant şi nici între cunoaşterea paradisiacă și cea luciferică aprofundate de Lucian Blaga. Tu doar ai studiat un individ pe care ţi-l doreşti prieten. Şi pentru asta ţi-ai dedicat timp, ţi-ai deschis parţial sufletul şi, pe când să-i spui: Tu eşti prietenul meu, în tine am încredere!, el te surprinde.
Afli că de puţin timp, a fost numit, uns, ridicat (găsiţi voi sinonimul potrivit) într-o funcţie foarte importantă şi că, de la înălţimea funcţiei lui, îi va fi foarte greu să mai discute cu orice profan, cu orice neiniţiat în tainele puterii. Tonul vocii sale devine autoritar, nu mai seamănă deloc cu umilul din casa lui, nici cu extrovertitul din barul de pe colţ, nici cu obedientul din biroul şefului şi nici cu făţarnicul din faţa altarului. Puterea l-a orbit de tot ce este pământean, puterea i-a insuflat adrenalină cât pentru zece persoane şi tot puterea i-a deşănţat şi simţurile. O cataractă instalată instantaneu i-a înceţoşat privirea şi, brusc, omul ce ţi-l doreai călăuzitor, exemplu, apropiat, devine orb. Nu doar simţul vederii i-a fost afectat, ci şi celelate simţuri ale lui sunt suferinde.
Îl priveşti şi te întrebi: Poate un om să se transforme atât de rapid? Poate un om să devină insensibil şi sfidător cu cel ce-l adula şi care-şi dorea să fie îndrumat, la nevoie? Poate un om (cu o mic) să devină NE-om?
Erai orb şi neputincios. Erai al nimănui şi-ţi doreai prieteni. Erai singur şi doreai companie. Din toate câte erai, cu toate ai rămas. Doar TU.
Motto-ul anamnezei mi-a fost sugerat de Radu. Subiectul analizei îl reprezintă un cunoscut, orbit de putere. Când platoşa înceţoşată i se va ridica de pe ochi, va constata că puterea este iluzorie şi că nu i-a adus nimic bun în viaţă.
Eram orb şi m-am vindecat. Bine că nu i-am cerut altui orb să mă îndrume spre calea cea dreaptă. (din vol. Eroziunea elitelor, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2024)
Dorin Ioan COSTE
Sursa Glasul Maramuresului
Discussion about this post